Atunci când pentru două secunde simți cum nimic nu mai contează, decât ceea ce trăiești, vezi și auzi în acel moment. Nimic nu mai contează. Nimic. Totul e așa cum trebuie să fie. Imaginea perfectă s-a sincronizat perfect cu MUZICA perfectă și nu poți simți decât cea mai sinceră și totală fericire. Acel moment când uiți de tot, nimic și nimeni nu mai există în jur, doar te pierzi și simți că explodezi de atâta beautitudine, îți vine să plângi, să râzi, dar nu poți, pur și simplu NU POȚI, ești blocat în acea clipă.

Acum a trecut, și parcă simt cum curge adrenalina prin vene. Mă simt ca și cum tocmai am cucerit cel mai înalt munte, am trecut înot cel mai larg ocean, am trecut prin foc, prin toate trăirile posibile și imposibile, totul în același timp, totul în două secunde. Nirvana!

Lady LemnRar demisionează din postul de supererou, fiind presată de împrejurări. Toți superprietenii ei au pornit spre alte superlocuri în căutarea altor superaventuri, iar ea… a rămas supersingură.
Am întâlnit-o într-o zi în fața casei sale, părul și privirea și-au pierdut strălucirea, farmecul. Și cum ar spune Nichita, avea un fel de tristețe a sa…
Fiecare zi, același loc, aceleași gânduri, aceeași stradă, același tot. Dar dacă ar pleca, ar fugi, ar merge fără oprire pe acea stradă fără o destinație exactă, ce s-ar întâmpla? I-ar fi observată absența, sau prezența în alt loc? Dacă ar sări pur și simplu într-un abis fără a se uita înapoi?
Își mai contemplează singurătatea preț de câteva clipe, după care intră în casă… Nu am mai auzit de ea de atunci… poate că a devenit eroina unor alte superaventuri sau poate că a sărit în acel abis?
La revedere, Lady LemnRar.

Cât durează? Câteva secunde;
Cât durează de fapt? O eternitate.

După multe pahare de Tequila Sunrise, Lady LemnRar se decide că e timpul să-şi asume rolul de Heroină şi să dea dracului viaţa de muritor jerpelit. Deja visează la covoare roşii sub picioare şi interviuri pentru New York Times. Şi cum altfel să-şi înceapă călătoria ascendentă către inima popularităţii dacă nu prin a mai cere încă un rând la bar?
După multe pungi de Chio-Chips cu aromă de castraveţi muraţi, Sir Steluţ e sfătuit să-şi facă abonament la sală şi să intre în vorbă cu păpuşa de la bar.

Într-un univers paralel, tot creştea şi creştea şi creştea şi creştea un copac rar. Un măr. Până când un fulger îl trăsni, şi în locul unde creştea şi se-nălţa şi ridica erau acum doar mii de aşchii. Solul în care crescuse fu îndată acoperit de o nuanţă aproape satanică de roşu, din care se ridicau triumfătoare luminiţe sclipicioase argintii, iar în locul copacului apăru în mod miraculos un trandafir cu spinii ascuţiti precum ghearele Diavolului, dar cu petalele mai albe decât preşul din baia Raiului.
Deodată, întreaga zonă în jurul trandafirului, pe o rază de exact patru sute patruzeci şi patru de metri fu inundată mai repede decât ai spune “acid acetilsalicilic” de o apă mai magică şi mai curată decât orice bax de Borsec şi Dorna la un loc.
Întâmplător, în acelaşi moment se plimba pe acolo o duduie cu părul roşul ca roşia, şi inevitabil, se împiedică de propriile picioare, şi căzu în apă. În momentul următor, se trezi pe o suprafaţă mică de uscat, udă toată (rrrrrrrr). Încercă să deschidă ochii, însă ochii o usturau atât de tare, încât din reflex, îi închise aproape imediat. “O, drăcie, iar mi-am pierdut lentilele de contact!” exclamă aceasta. Însă în mod ciudat, se pare că tot corpul îi era amorţit, senzaţie ce-i amintise de prima băută cu Jack … cu Jack Daniels.
Până la urmă, izbuti a-şi deschide ochii, însă privirea-i era încă înceţoşată. Nu reuşi decât să vadă o pată albă, într-un obscur total. Primul reflex fu acela de a întinde mâna pentru a atinge pata, însă chiar înainte de a ajunge acolo, simţi o înţepătură în deget, care-i cauză o hemoragie masivă.
Se pare că tânăra se înţepase în spinul diabolic al Trandafirului, însă partea sa albă, petalele, nu puteau îngădui ca fata să moară, deoarece în momentul în care a ajuns inconştientă pe mica bucată de uscat, aceasta a ieşit mai limpede şi mai udă decât orice apă din lume. Astfel, petalele invocă puterea unicornilor astrali şi după multă străduinţă reuşi să scape de spini, astfel rupând blestemul pus de aceştia asupra ei.
După doua shot-uri de tequila, fata îşi mai reveni, şi află că Trandafirul este de fapt compus din mai multe materiale, printre care se aflau şi lucruri mai banale, precum o gură, ghearele Diavolului, puritatea preşului din baia Raiului, dar şi componenţi mai importanţi, cum ar fi coloranţi alimentari şi vopsea industrială.
Aparent, această floare în care se zbătea Binele şi Răul era în colaborare cu A.S.S (Adunarea Stelelor Străcilutoare), şi împreună căutau muritori de rând, plătitori de taxe şi cu datorii la stat, pentru a-i transforma in eroi.
Aşa, fata noastră împiedicată fu înzestrată cu un costum negru de piele care contrasta cu roşeaţa părului şi fardul de pe pleoape, şi ca armă i-a fost destinată coada Trandafirului.
Aşa s-a născut legenda… Aşa, o fată obişnuită şi impiedicată cu părul roşu ca roşia şi mioapă s-a transformat în … Lady LemnRar !

O, dar se pare că ceva, sau cineva, a urmărit toate acestea de pe cerul înStelat, şi pare să-i placă ceea ce vede.
O, dar oare zâmbetul acela ce ascunde? O fi zâmbetul de “ahhh, ce bine că am fost la baie, mă simt uşurat”, sau zămbetul de “am un plan” ?

…Va urma …

A, dacă e ceva pe aici care nu are sens, nu vă speriaţi, nu am luat-o razna decat oleacă.
Şi chiar e necesar să citesc peste tot “Valentine’s Day”? Frateeeee… mai ştie cineva ce sunt Dragobetele? Dar să iubească ?
Vă pup…
…not.

Capitolul I
Naşterea unui erou

Acum mult timp, pe când bizonii erau regii preeriei şi dinozaurii mâncau lalelele bunicii care era fată mare, era un biet muritor, ordinar, cu păr. De câţiva ani, pornise pe un drum fără de sfârşit, prin deşert. Nu avea nimic, decât o umbrelă de plajă de la Pepsi, prima carte din seria L.O.T.R şi un cartof.
“O, dar ce se aude din jerpelitura mea de rucsac?!” Exclamă uimit acest tânăr străin, după ce începuseră a se auzi sunete ciudate.
Şi nici nu apucă să-şi dea jos cârpa ce aduce a ghiozdan din spate, căci aceasta se rupse de el, şi se îndrepta cu viteza unei comete în sus, în sus, în sus, în sus, în sus. Apoi, a coborât la fel de repede în jos, în jos, în jos, în jos, în jos, izbindu-se de pământul arid cu o forţă nemaivăzută. Încă şocat de cele văzute, străinul nostru se apropie încet de rucsacul aproape distrus, acoperit de nisip, ce încă vibra malefic, mai ceva ca iPhone-ul pe care îl testase la Oringi Şop.
Deodată, o lumină ORBITOARE acoperise partea aceea de deşert, pe o rază de un kilometru, douăzeci de metri, cincizeci şi şapte de centimetri şi şaşă milimetri fumoşi. După ce ieşi din starea de şoc şi îi reveni privirea la normal, văzu cartoful, care acum plutea la o mie o sută optzecişicinci de metri deasupra nivelului mării, aproximativ un metru juma’ deasupra nisipului. Mare-i fu mirarea când văzu că acest cartof începe a se decoji singur, sub coaja sa uscată şi jegoasă aflându-se o mică stea, capturată acolo de un monstru cu inima de gheaţă, a cărui identitate este ascunsă, şi plină de mister. Fapt pentru care o să-l numim, pentru moment. .. Mistăr Mister !
Se pare că această stea simţise durerea şi frustările tânărului, prin transpiraţia spatelui său care inundase rucsacul, şi cum altfel să-l recompenseze pentru faptul că a cărat cartoful în tot acest timp, dacă nu prin a-l salva de această istovitoare călătorie prin deşert şi a-i oferi o viaţă mai bună?
Acesta a fost punctul transformării tânărului nostru într-un bărbat, într-o legendă, un adevărat erou, un un un .. un sex simbol! Nu că înainte ar fi fost femeie şi nu bărbat… vorba vine… de exemplu, ca în triburile în care se adună toţi şi dansează Hunga Bunga în jurul focului, după care urmează circumcizia care-l face pe băieţel bărbat. Desigur, eroul nostru nu a suferit nimic de genul acesta.
Aşadar, în semn de recunoştinţă, steluţa îl binecuvântează pe tânărul rătăcit cu puteri miraculoase, un costum negru de piele cu pelerina prinsă în capse de pielea umerilor (nu se poate să arate şi bine şi să se simtă şi comod) şi un bax de Snickers (ediţie limitată). De asemenea, în erou a fost plantată puterea nemuritoare a steluţei, care pe lângă puteri puternicoase îi oferea acestuia o aură argintie ce-i înconjura corpul firav şi o stea aurie şi sclipicioasă în frunte, care va avea rol decisiv în soarta sa. Astfel, de acum tânărul nostru sărac fără nume va fi un erou, cunoscut sub numele de Sir Steluţ.

A, încă ceva … De ce ar intra cineva pe blogul meu de 50 / 60 ori în doar câteva zile? Mi-ai pus blogul ca homepage în browser?
Eu atât de des nu scriu, deci nu găseşti nimic nou dacă intri din oră-n oră. Găseşte-ţi un hobby, scumpete.

În următoarea postare va fi primul capitol din poveste, în care veţi afla cum s-a născut unul din eroi. Enjoy

Hai să ne ţinem în braţe, să ne tapetăm cu frişcă şi să ne lingem până ne topim şi nu rămân decât oasele, amestecate ale mele cu ale tale şi mai ales ale tale cu ale mele.
Să facem luna pătrată şi să ne alegem colţul nostru…
Să nu mai mergem niciodata pe jos, ci doar pe unicorni şi dinozauri ierbivori, care să facă nişte unicornozauri mai mici.
Hai să jucăm fără reguli
Hai să ne îmbrăţişăm până ne facem albaştri, iar oasele trosnesc şi ies prin piele.
Hai să tot.

‘ Dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zâmbit. E o reacţie necontrolată … ‘

Dimineaţă mi-am dat seama că ziua a plecat înainte să o prind, că am pierdut-o de cum a început, şi că nu a lăsat bilet de adio, nici rouă, nici nimic.
Aşa că mă trezesc într-un întuneric rece, întuneric cu care mă voi tot întâlni, pentru că se pare că nu a venit doar pentru a avea de unde pleca.
Dar îmi spun că nu-i nimic, trebuie să fiu optimistă, că deh, aşa am fost învăţaţă, pe langă “nu deschide uşa la străini” şi “când traversezi strada, uită-te în stânga, apoi în dreapta, şi dacă nu vine nici o maşină, atunci treci”. Nici nu apuc să-mi termin gândul roz şi pufos plin de încredere că va fi bine, că deja mă împiedic, şi mă pizdesc la un genunchi. Aş spune că i se întâmplă oricui, sau că m-am împiedicat de o piatră a drăgălăşeniei, adusă dintr-o lume magică şi fericită. Dar nu ştiu dacă întradevăr oricine, după ce cade şi se ridică, se împiedică şi cade iar. Şi iar. Mă gândesc să rămân jos … oricum, dacă mă ridic, am să mă prăbuşesc iar.

“Dude, who stole my salt?” Nu de alta, dar nimic nu mai are gust. Toate visele, toate planurile colorate în creioane de ceară stau acum atârnate sictirite, negre, pe un fundal gri, prăfuit şi jegos de indiferenţă, lipsit de atingerea şi încrederea ta.

A, şi să nu uit de A Pale Horse Named Death …

Rage. Disappointment . Anger

Zilele trecute mi se spunea că nu mă bucur pentru ce am. Că indiferenţa mea o să strice totul, ca un joc de domino, pâna la ultima piesă. Şi ar trebui să pierd tot şi să mor, măcar aşa o să văd şi eu cum e să nu ai absolut nimic.
Ei bine, atunci hai să mor puţin, să văd dacă începe să-mi placă iar viaţa. Nu?

Nu.

Dacă nu sar în sus de bucurie când vine vorba de faptul că am un kilogram de mandarine în bucătărie, nu înseamnă că nu mă bucur de ele pâna la ultima bucăţică.
Şi dacă nu urlu în gura mare cu cel mai mare entuziasm din lume când spun că am prieten, nu înseamnă că nu-mi pasă de el sau că nu-l ador

Nu o să zâmbesc şi nu o să fiu fericită doar pentru a te simţi tu (sau tu) bine.
Eu sunt bine. (and damn you all to hell)
Mai ales acum, cu vremea asta de joc video cu acţiunea plasată în Londra… (Tot misterul şi calmul ceţii mi se pare fascinant!)
Mă simt bine. (you’ll end up in a plastic bag)
Sunt bine.

*boom boom boom*
aaaaaaaaaaaaaaaah!!!
*boom boom boom*
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah!
Bury bones? Break up homes? Take to drink? Go to shrinks? Give up meat? Rarely sleep?