Lady LemnRar demisionează din postul de supererou, fiind presată de împrejurări. Toți superprietenii ei au pornit spre alte superlocuri în căutarea altor superaventuri, iar ea… a rămas supersingură.
Am întâlnit-o într-o zi în fața casei sale, părul și privirea și-au pierdut strălucirea, farmecul. Și cum ar spune Nichita, avea un fel de tristețe a sa…
Fiecare zi, același loc, aceleași gânduri, aceeași stradă, același tot. Dar dacă ar pleca, ar fugi, ar merge fără oprire pe acea stradă fără o destinație exactă, ce s-ar întâmpla? I-ar fi observată absența, sau prezența în alt loc? Dacă ar sări pur și simplu într-un abis fără a se uita înapoi?
Își mai contemplează singurătatea preț de câteva clipe, după care intră în casă… Nu am mai auzit de ea de atunci… poate că a devenit eroina unor alte superaventuri sau poate că a sărit în acel abis?
La revedere, Lady LemnRar.
Cât durează? Câteva secunde;
Cât durează de fapt? O eternitate.
“Fiecare zi, același loc, aceleași gânduri, aceeași stradă, același tot. Dar dacă ar pleca, ar fugi, ar merge fără oprire pe acea stradă fără o destinație exactă, ce s-ar întâmpla? I-ar fi observată absența, sau prezența în alt loc? Dacă ar sări pur și simplu într-un abis fără a se uita înapoi?”
Cam la asta ma gandeam si acum ceva timp…