Xcuse me.

Rage. Disappointment . Anger

Zilele trecute mi se spunea că nu mă bucur pentru ce am. Că indiferenţa mea o să strice totul, ca un joc de domino, pâna la ultima piesă. Şi ar trebui să pierd tot şi să mor, măcar aşa o să văd şi eu cum e să nu ai absolut nimic.
Ei bine, atunci hai să mor puţin, să văd dacă începe să-mi placă iar viaţa. Nu?

Nu.

Dacă nu sar în sus de bucurie când vine vorba de faptul că am un kilogram de mandarine în bucătărie, nu înseamnă că nu mă bucur de ele pâna la ultima bucăţică.
Şi dacă nu urlu în gura mare cu cel mai mare entuziasm din lume când spun că am prieten, nu înseamnă că nu-mi pasă de el sau că nu-l ador

Nu o să zâmbesc şi nu o să fiu fericită doar pentru a te simţi tu (sau tu) bine.
Eu sunt bine. (and damn you all to hell)
Mai ales acum, cu vremea asta de joc video cu acţiunea plasată în Londra… (Tot misterul şi calmul ceţii mi se pare fascinant!)
Mă simt bine. (you’ll end up in a plastic bag)
Sunt bine.

*boom boom boom*
aaaaaaaaaaaaaaaah!!!
*boom boom boom*
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah!
Bury bones? Break up homes? Take to drink? Go to shrinks? Give up meat? Rarely sleep?